Cu creionul în mână pe noua creștere a salariului minim: de la argumentele oficiale la efectele concrete

5 noiembrie 2018 08:02

Autor: Marin Pană – cursdeguvernare.ro

Consiliul de Programare Economică (CPE), organism cu şapte membri înfiinţat în urmă cu un an şi având acelaşi preşedinte ca şi Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză (CNSP), a propus majorarea salariului minim de la 1 noiembrie a.c. de la 1.900 de lei în prezent până la 2.080 de lei, prezentând o serie de argumente în acest sens.

În cazul adoptării acestei măsuri, s-ar introduce şi o valoare minima de 2.350 de lei pentru persoanele cu studii superioare sau cele fără studii superioare care au vechime în muncă mai mare de 15 ani.

Vă prezentăm, pe scurt motivaţia pro prezentată pe site-ul CNSP, cu efectele care s-ar propaga în economie:

  • Creşterea salariului minim este necesară, ţinând cont de lipsa acută de forţă de muncă cu care ne confruntăm. Totodată ar reduce inegalităţile sociale (suntem pe locul 7 în UE la acest capitol, după coeficientul Gini) şi va creşte rata de ocupare a tinerilor cu 20% la o majorare de 10%, dacă e să se păstreze datele econometrice din perioada 2000 – 2018. Argumente teoretic valabile.
  • Ideea este de a împărţi mai echitabil beneficiile creşterii economice şi de a permite trecerea mai lesnicioasă într-o categorie superioară de venituri. Cu 13,3% risc de sărăcie pentru cei care lucrează cu norma întreagă ( doar 11,2% în Grecia) şi cu 61,1% risc de sărăcie pentru cei care lucrează part-time (la mare distanţă de următoarea clasată, Bulgaria, 35,6%) figuram anul trecut pe primul loc în UE.
  • Tot valabil este şi argumentul referitor la faptul că în Romania doar 36% din PIB este alocat pentru remunerarea salariaţilor, 55% pentru remunerarea capitalului (restul pentru taxe indirecte minus subvenţii), mai ales dacă se are în vedere creşterea la 38% pentru 2019 şi atingerea pragului de 40% în 2021. Referinţele cele mai bune sunt media UE de 47,3% şi Polonia, cu 38,6%.
  • Există şi un grafic ce ne prezintă în postura de campioni europeni detaşaţi (la dublu faţă de următoarea ţară de pe podium) atât la creşterea productivităţii muncii orare (39,2%), cât şi la creşterea productivităţii pe persoană angajată ( 31,9%) în intervalul 2012 – 2017. Letonia vine prima în spatele nostrum, cu mai puţin de 20% şi, respectiv, 14%. De reţinut însă, prin august 2012 eram undeva sub 120% putere de cumpărare raportat la referinţa octombrie 1990 ( ultima lună de dinaintea liberalizării preţurilor) iar în august 2018 urcasem la peste 190%, cu un avans de circa 60%, situat mult peste creşterea productivităţii muncii.
  • Creşterea salariului minim, ar urma să aibă un impact pozitiv asupra creşterii economice estimat la 0,15% pentru anul în curs şi 0,8% pentru 2019. Ideea ar fi că „majorarea salariului minim stimulează consumul şi cererea agregata, implicit creşterea economică”. Evident, dar întrebarea este dacă mai e cazul să fie stimulată o creştere economică peste potenţial.
  • Din analize econometrice, creşterea salariului minim conduce la creşterea salariului net, iar o variaţie de 10% a salariului net ar putea influenţa rata inflaţiei cu 0,5%, cu un decalaj de circa un trimestru. Am simplificat aserţiunea CPE, care consideră această infuenţă ca fiind nesemnificativă. Raportat, însă, la o ţintă de 2,5% plus/minus 1%, o jumătate de procent contează.
  • În fine, se introduce ideea de a păstra un raport minim de 45% între nivelul salariului minim brut şi cel al salariului mediu brut (SMB), împreună şi cu o programare care să respecte acest criteriu. Astfel, la 1 octombrie 2019, SMB ar urma să urce la 2.250 lei iar la 1 octombrie 2020 să ajungă la 2.430 lei, în paşi de majorare cam de opt procente în ambele cazuri. Media anuală a SMB se va complica desigur, cu nouă luni la o valoare mai mica şi trei luni la valoarea majorată în preajma datelor pentru alegeri. Pentru 2019, SMB ar fi în medie de 2.122 lei (45,6% din salariul mediu brut prognozat la 4.657 lei) şi pentru 2020 s-ar ajunge la 2.295 lei ( 45,9% din salariul mediu brut prognozat la 5.002 lei).

Citește continuarea articolului pe www.cursdeguvernare.ro.

Distribuiți articolul

Etichete:

Scrie un comentariu


Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
×
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
FIŞIERE COOKIE NECESARE
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
Afisează modulele cookie necesare
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
Afisează modulele cookie necesare
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
Afisează modulele cookie necesare
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră.