EDITORIALE, COMENTARII, ANALIZE, ISD - FDI & Investitii & Parcuri Industriale, Piata de Capital - BVB

Conferinta “Romania investitiilor si dezvoltarii” BNR-Kirchhoff a pus involuntar in lumina antitezele tarii:

=> Guvernator la inaltime – filosofand si educand intru progres mediul de afaceri local vs. Prim Ministru monden de la funeralii, neinteresat de subiectul conferintei… 

=> Bursa “de frontiera” in pas hotarat spre “emergenta” plus investitori si manageri straini ce pun umarul vs. Ministri abia de tara “de frontiera” si o parte a presei asisderea…

RL-foto-Japan-4-11-300x280111

Joi 12 decembrie 2013 am participat la BNR la o conferinta anuntata din scurt, pe canale exclusiviste, insa cu o tema ofertanta – Romania investitiilor, Romania dezvoltarii – si o participare la cel mai inalt nivel in cadrul panelurilor propuse, ceea ce mi-a creat asteptari inalte. Care au fost partial satisfacute, cu o mare exceptie. Vezi de ce…

La inceput a vorbit dl. Guvernator al BNR Mugur Isarescu – cel mai longeviv din lume, guvernator care din curtoazie e chemat la majoritatea conferintelor de acest gen, mai ales la cele gazduite la BNR. Isarescu intotdeauna vorbeste coerent, chiar daca nu intotdeauna are un mesaj foarte original sau foarte bine calibrat pe tema zilei (e normal, timpul limitat al dansului vs. puzderia de conferinte).

De data asta mie mi s-a parut GENIAL prin ce a spus – un extras ma jos: “Nu avem lei? Nu avem resurse? Nu. Avem o iluzie mare. Şi acesta este mesajul meu: avem o iluzie mare de tot că a face investiţii înseamnă a avea doar bani. A face investiţii înseamnă să ai management, să ai proiecte viabile, să ai organizare bună a muncii, să fii serios de sus până jos, să faci un proiect. Eu nu am văzut până acum o autostradă construită numai cu teancuri de bani. O autostradă trebuie făcută cu bitum, cu ingineri buni, cu oameni serioşi, cu o birocraţie redusă şi aşa mai departe ”.

Isarescu a repetat de fapt de 3-4 ori ca un leitmotiv binomul „bani vs. proiecte & know-how & management & seriozitate = incredere”, mentionand ca BANI sunt garla, insa lipseste increderea si lipsesc proiectele viabile pentru ca acestia sa fie canalizati dinspre sistemul bancar (privit in intregime cu tot cu rezrvele de la BNR – RMO) spre economia reala.

Asta se leaga foarte bine de teoriile privind calitatea si diversitatea institutiilor si a mediului de afaceri, (Elinor Ostrom si Oliver E. Williamson – Nobel Economie 2009). Vezi pe acelasi subiect si https://www.economiczoom.ro/fara-categorie/unde-sufera-economia-calitatea-institutionala-mediului-de-afaceri.html 

Da fapt asta e si marea diferenta intre tarile corupte sau de lumea a treia si cele dezvoltate, ca si intre afacerile de succes si cele pe picioare de lut: in 90% din cazuri nu banii (sau resursele) fac diferenta, ci managementul si seriozitatea – Japonia sau Scandinavii vs. tari petroliere din Golful Persic sau din Africa…

Guvernatorul a afirmat pe scurt ca BNR sunt foarte dispusi ca din 2014 sa alinieze Rezervele Minime Obligatorii (RMO) de Valuta si RON la nivelul echivalent din vestul UE, a spus ca sumele ar fi 2 mld euro in exces acum pe Piata Monetara + 6 mld euro in RMO valuta + 3-4 mld euro in RMO lei = 11 – 12 mld euro !

„…Avem rezerve minime obligatorii de 20% în valută. Nu au niciun rost în România. De ce le-am introdus? Le-am introdus în 2006 – 2008 ca să descurajăm creditul în valută. Am redus rezerva minimă obligatorie de la 40% la 20% şi suntem gata să o reducem în continuare. Câţi bani sunt acolo? Încă vreo şase miliarde de euro …. Mai avem rezerva minimă obligatorie în lei. (…) Este 15%. Vrem să o reducem. Mai avem dincolo, pe piaţa monetară, două miliarde de euro exces de lichiditate. Şi o să reducem, să le facem o surpriză băncilor. Şi o să reducem în anul următor şi rezerva minimă în lei. 15%, vă spun cât este. Mai sunt pe acolo vreo 16 miliarde de lei, deci 3 – 4 miliarde de euro”.

 

A urmat Prim-Ministrul Ponta care s-a falit cu reusitele de Networking de la Johannesburg (funeraliile lui Nelson Mandela), ignorand subiectul conferintei (investitiile si dezvoltarea) altfel in afara de a arunca sageti imptriva celor ce au criticat Harta cea noua a Autostrazilor.

Personal nu m-am suparat – un Prim Ministru daca nu e „tehnocrat” in ale economiei (ci doar jurist) poate sa nu vina el cu viziunea de dezvoltare a Romaniei, ci ajunge sa faca act de prezent al nivel inalt, sa onoreze astfel Conferinta, lasand microfonul panelului de Ministri Economici. Ceea ce s-a si intamplat.

Si a mai adaugat Ponta ca 2018 ar fi o data potrivita pentru adoptarea monedei Euro ca sa legam de „100 ani de la Marea Unire”, chiar inainte de Presedentia din 2019 a UE – ce va fi detinuta de tara noastra.

Isarescu remarca anterior ca mai realist ar fi un interval de 10 ani prin care Romania sa ajunga dincolo de criteriile nominale Maastricht (posibil de atins inca din 2014) si la o convergenta reala – anume de la 49% din PIB mediu UE azi la un 60% ( = +22% in 10 ani – fezabil ca diferential de crestere PIB). Adica un 60% identic cu tarile baltice care adera acum; in plus, cele 5 tari mari din Europa Centrala – incluzand Romania – nu ma au o data fixa de aderare, abia tarile foarte mici de la Slovenia la Baltici adera acum, in acesti ani.

 

Panelul de Ministri economici a fost insa o dezamagire. Cu o mica exceptie – ministrul Bugetului Liviu Voinea a fost coerent si corect in cea mai mare parte – ca cercetator si academic era si culmea sa fie altfel.

Din pacate, 90% din presa a alergat afara sa ia declaratii despre ultimele conflicte din USL si cu Cotroceniul d-lui Ponta, pierzand ce era mai interesant, iar la intoarcere Voinea a fost citat cu o anume gafa gen „banii pentru baronii locali sunt tot investitii”, de fapt un fragment de citat preluat prin omisiunea restului.

Singurul loc unde a gresit Voinea a fost aici: e adevarat ca Investitiile Straine Directe (ISD) arata mici din cauza pierderilor vs. profituri inainte de criza si suma lor prin formula Balantei de Plati externe de la BNR arata a 4:1 = 8 miliarde euro anual pana in 2008 vs. 2 mld euro acum; in realitate fluxul de intrari in capital e cam acelasi la 4-5 miliarde euro …dar atunci se adaugau profituri reinvestite sau lasate in tara; acum se adauga pierderi (vezi Bancile si Asiguratorii) sau  in cel mai bun caz „se adauga” (cu minus) profituri ce se repatriaza in tara-mama.

Insa sa compari investitiile Statului cu acesti ISD de 2 miliarde si sa spui ca Statul investeste in economie de 4-5 ori mai mult anual decat privatii straini e stupid: daca aplici o formula ca la BNR (cu consolidarea pierderilor) ar intra acolo si gaura Oltchim, si cea a CFR-urilor, a CN Huila (azi CN Hunedoara), a RADET s.a. si indicatorul „Investitii-de-Stat” s-ar topi dramatic; plus ca efectul de antrenare-multiplicare in economie al panselutelor diversilor primari de la oras – ca si bisericile renovate ale celor de la tara – e nul !

Ministrul Teodorovici (fondurile UE) a vorbit cu voce joasa despre diverse numere – praguri de absorbtie de bani europeni atinse sau neatinse; voce joasa (de rusine probabil, desi vina vine de dinaintea domniei sale), dar si ZERO „public speaking skills”. Si zero legare la subiectul conferintei – anume nimic despre cum s-au dus banii in Economie, spre ce industrii, sectoare, segmente de infrastructura. Imi era rusine – pentru noi ca tara – de coltul „Corpului Diplomatic” unde europeni si asiatici ascultau traducerea cu interes.

Minimul absolut (ca la Intorsura Buzaului, Harghita, iarna) a fost atins de dl. Dan-Coman Sova, ministrul „marilor proiecte” si al investitiilor. Dansul s-a razboit cu adversarii ultimei harti a Autostrazilor – probabil nenorocitii care au scris in jurnale de top fraze de genul (din Gandul – editorial Marian Sultanoiu):

„…Ce ne-a prezentat premierul, astăzi? Noua interfaţă a jocului “Nu te supăra, frate baroane”, faza pe autostrăzi. Aşa că i-a dat şi lui Oprişan, până la Focşani (cu roşu); i-a dat şi lui Hrebe, până la Bacău (cu albastru); i-a mai dat şi consilierului Frunda, până la Târgu Mureş (cu verde); a mai tras o bretea – că, na, e drumul prost spre Culiţă – până la Brăila-Galaţi; i-a dat şi lui Dragnea, ca să fie harta colorată. Numai la francezi nu le-a dat, ca să scoată şi ei Dacia până la Sibiu, aşa cum le-a promis. Şi când or pleca şi ăştia-n Maroc, tot greaua moştenire va fi de vină.”

Problema  MARE e ca – pe langa EXPLICATIA DATORATA investitorului nr. 1 ca impact de la noi (Renault) – nu a gasit 2-3 minute sa prezinte si ALTE proiecte de INFRASTRUCTURA – sa zicem un rezumat al discutiilor cu chinezii pe TGV Budapesta-Bucuresti-Constanta sau pe Energie CN 3-4 sau Hidro-Tarnita.

Problema mea ENORMA e ca a uitat care e tema conferintei si a UITAT ca e si ministrul INVESTITIILOR (al ex-ARIS, ex-CRPCIS actual DPIIS – Departamentul pentru Proiecte de Infrastructură şi Investiţii Străine). Ma asteptam sa spuna „avem 2 mari producatori Auto cu componentistii din jurul lor, mai incape al 3-lea in Ardeal, Banat sau – de ce nu – in Moldova (ca pana construiesc ei suntem gata cu Autostdara Nadlac-Sibiu-Brasov-Bacau); ca desi dupa Revolutie au cazut industriile grele de otel, chimie s.a. dar s-au triplat pana la inzecit cele de electrocasnice – aragaze, asipratoare si frigidere – ex. „dupa Electrolux SatuMare si Electroarges local partener cu Kaercher si Arctic-Arcelik …i-am curtat pe Saeco-Philips la Orastie si DeLonghi la Cluj si acum ii curtam pe altii X si Y”, cu nume sau doar cu domeniul daca inca e secret s.a.

Ministrul DPIIS * se putea inspira din emisiunile serial „Raport de tara” de la Digi24 http://www.digi24.ro/Media/Stiri/Digi24/Special/Raport+de+tara – discutiile din Juriu cu subsemnatul, profesori de sociologie si specialisti in adminsitratie pe tema descentralizarii (un maraton de 21 „concursuri” intre cele 42 de judete ale tarii).

De fapt a fost un ZERO. De asta am scris in titlu ca avem ministri de „tara de frontiera” (puteam sa scriu „bananiera„).

* Seara la TV am vazut si pe tanarul Ministru al Transporturilor Ramona Manescu mimand niste raspunsuri incoerente catre Moise Guran. Initial mi-a fost drag sa vad ministri tineri; acum imi ajunge…

 

O adevarata desfatare a fost panelul final de Bursa, cuprinzand pe Presedintele BVB dl. Lucian Anghel, CEO-ul nou din Polonia al BVB – dl. Ludwig Sobolewski, moderati de economistul-sef al BNR Valentin Lazea; plus organizatorul dl. Kirchhoff – consul onorific al Romaniei in 5 landuri nordice ale Germaniei si „vicele” ASF dl. Ursache.

Acestia au discutat despre sansa reala ca BVB sa intre in LIGA urmatoare – evadand din statutul de „tara de frontiera” azi si promovand la statutul dezirabil de „piata emergenta”.

Sobolewski a spus chiar ca acest an 2013 – cosiderat de multi „de gratie” pentru succesele IPO Nuclearoelectrica si mai ales IPO Romgaz – ar trebui sa devina un an normal spre bun in anii urmatori; a prezentat pe scurt un program coerent de inlaturate a barierelor de toate tipurile, dar in special a celor administrative, care ar duce pas cu pas la acest deziderat. A atentionat si asupra problemelor de etica si incredere din piata, cu o zi inainte sa explodeze in media cazul ( inca unul ! ) Harinvest Rm.Valcea.

M-a frapat o remarca a d-lui Lazea dupa discutiile pe marginea succesului Poloniei, tara ce a folosit intensiv Bursa pentru privatizari si in general pentru finantarea economiei reale: stiam ca in recentele teste PISA privind calitatea Educatiei, Romania e pe o treapta medie spre joasa; nu privisem insa la Polonia, care (impreuna cu mica Estonia) s-a detasat de fostii colegi socialisti si a intrecut toate „vacile sfinte” ale Europei Vestice: Franta, Germania, Anglia, Italia si Spania. Fara a se da superior romanilor, Sobolewski a explicat fenomenul prin dorinta arzatoare a polonezilor de a ajunge Vestul din urma – vointa si dorinta manifestata inca din anii ’80 ai luptei Solidaritatii cu comunismul.

Un mare prieten al Romaniei, gazda dl. Kirchhoff a dat exemple de succes de la Bursa din Frankfurt si din universul firmelor medii de familie din Germania – celebrele Mittelstand; supriza a fost ca din cele 15 companii din China listate deja la Frankfurt, nu mai putin de 11 sunt clientii firmei dansului ce face IPO-uri.

 

Am vazut asadar in numai 3 ore un Guvernator de banca centrala la inaltime, care in noua sa ipostaza de antreprenor (cu vinurile de Dragasani) intelege mult mai bine mediul de afaceri si se implica in educarea sa; o conducere in sfarsit foarte competenta a BVB; plus manageri si investitori / consultanti straini care tin sincer la Romania si pun umarul sa ne ajute – cu bani dar mai ales cu know-how. Dar si ministri cu competente tehnice si ligvistice (si de atitudine) demne de tarile „de frontiera”, preocupati mai degraba sa se razboiasca cu o parte a presei aflata la nivelul lor in loc sa transmita mesaje catre Cetatenii-Contribuabili si catre Investitori.

 

Bucuresti 18 decembrie 2013

Radu Limpede

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.