EDITORIALE, COMENTARII, ANALIZE, EUROPA, ISD - FDI & Investitii & Parcuri Industriale

China adauga presiune benefica pe investitiile acum schiopatand ale Vestului

RL-foto-Japan-4-11-300x280111 – … si reuseste sa-i alinieze contra gafei Bruxelles-ului pe Presedintele si Prim-Ministrul Romaniei, scotandu-i pe moment din propriul cor de injuraturi –

 

Acum doua saptamani am asistat la un impresionant desant chinez in Romania, un eveniment politic si de afaceri si, indraznesc sa spun – cu implicatii strategice: a 3-a Reuniune China – Europa Centrala si de Est (ECE), desfasurata la Bucuresti dupa Budapesta si Varsovia in anii anteriori.

Capitala UE – Bruxelles–ul – a lasat cu aceasta ocazie “sa ii scape” un document neasumat la varf, functionaresc pesemne, de tip “directiva parinteasca” catre tarile fost-socialiste din ECE, cu un sfat – “aveti grija cu chinezii” – si un imperativ – “nu iesiti din regulile UE”.

Ca sa parafrazez un fost presedinte francez in relatia cu lideri romani, de aceasta data Bruxelles-ul ”a piedut o buna oportunitate de a tacea”.

Acest fapt a fost bine preluat si speculat atat de Presedintele Basescu cat si de Prim-Ministrul Ponta, care au raspuns cam pe aceeasi voce, desi la intervale si cu ocazii diferite.

Corelarea perfecta pare o supriza intr-un mediu romanesc in care cei 2 (si ocazional al 3-lea) se balacaresc ca la usa cortului, inclusiv pe subiecte pe care partidele ce ii sustin sunt destul de aliniate. Dar pasiunea pentru a fi “pe sticla” cu un “ba pe-a ma-tii”, la televiziunile aliniate politic fatis sau mai putin fatis – e prea mare pentru politicienii nostri de varf. Nu poti sa ii privesti doar pe dna Tatoiu si pe dl. Blanculescu cum le stiu ei pe toate, trebuie sa intervii si tu sa te auda poporul, mai ales cand patronul de TV ti-e prieten / ti-e dator / te controleaza partial.

Totusi, in acest caz Base’ si Victoras s-au pus de acord in privinta relatiei cu China si e logic avand in vedere implicatiile vizitei premierului Li Keqiang in funtea unei uriase delegatii de ministri si oameni de afaceri.

In primul rand, cei doi lideri romani au dreptate sa dea la randul lor un dos de palma Bruxelles-ului (acest fapt din cate imi amintesc nu s-a mai intamplat in afara problemei Schengen), avand in vedere ca Angela Merkel a calatorit recent in China cu un avion (sau mai multe) de afaceristi germani, Sarkozy (acum Hollande) a facut acelasi lucru cu afaceristii francezi, chiar si Berlusconi a calatorit in China cu un avion (pentru ex-PM Italiei Berlu’ nu garantez ca nu a luat in avion persoane mai tinere decat in cazul primilor doi).

Europa se declara UNITA, incearca sa construiasca o politica externa si una energetica comuna, insa in cadrul ei natiunile puternice incearca sa fure startul in relatiile mai interesante. Presedintele Basescu a amintit bine si de Nabucco in aceste circumstante – proiect cazut in fata TAP… la arbitrajul unei Statoil din Norvegia (non-UE) si a unor elvetieni (de asemenea non-UE) si nehotararea concernelor germane (E.ON & co) prezente in ambele proiecte s.a. … asta in timp ce Germania isi cimenteaza North Stream si relatia privilegiata cu Rusia.

In acest context, relatia bilaterala cu China (de fapt multilaterala in cadrul ECE) e benefica nu numai per se, prin proiectele majore anuntate si finantate / garantate de statul cu cele mai mari rezerve valutare din lume – ci, mai mult, POATE PUNE PRESIUNE pe tarile vestice – europene sau nord-americane – sa creasca ritmul investitiilor in regiunea noastra, pentru a echilibra investitiile chineze.

Sunt unii “puristi” care neaga acordurile inter-guverne de acest tip, sau motivatiile investitionale bazate pe considerente strategice, care spun ca banii “fug” dupa profituri imediate; insa realitatea ne arata ca numai fondurile speculative si de hedging actioneaza asa, ca si speculatorii sau arbitrajistii marilor burse si piete forex, pe cand investitiile stabile se realizeaza acolo unde exista INCREDERE – anume aliante gen NATO, incredere intre Guvernele tarilor furnizor si receptor de investiti s.a. Mai mult, in plina criza s-a constatat chiar faptul ca acel capital sperios e de fapt NATIONALIST si de multe ori s-a intors sa isi sprijine compania-mama sau banca-mama in ciuda unor ratiuni economice exprimate in ROI/ROE.

 

———————————————————————————————————————————————————————-

ISD in Romania – conjunctura pe scurt

Investitiile Straine Directe (ISD = FDI in acronimul englez) se calculeaza dupa o formula complexa, tinuta de “gardianul” Balantei de Plati a tarii – BNR – formula care pe scurt (non-exhaustiv) cuprinde: Capital aportat = subscris si transferat in firmele locale + Imprumuturi subordonate de la firmele mama + PROFITURI (reinvestite sau inca nerepartizate, se adauga la capitalul propriu) – (minus) PIERDERI – (minus) Capital repatriat – (minus) Imprumuturi returnate firmei-mama – (minus) Dividende platite actionarilor de afara s.a.

Astfel, desi multi deplang prabusirea ISD din Romania de la 7-8-9 miliarde Euro in anii de boom 2004-2008 la numai 2 miliarde de euro anual cum, in realitate scaderea nu e de 4:1 ci mai degraba de 2:1 (ca ordin de marime, grosier) sau mai putin, cam 1,5 : 1,0.

De ce? In trecut firmele straine faceau profit aici, pe cand acum stocul nou de ISD nu e sustinut de profituri, ba mai mult, e corectat cu pierderi pe multe sectoare. Iar cand exista profit acesta e repatriat prin dividende sau scheme de transfer catre firma-mama in suferinta poate si ea…

Asta inseamna ca se construiesc mai departe fabrici noi (green-field) in Romania sau se extind cele existente, intr-un ritm nu mult diferit fata de cele de dinaintea crizei; un climat economic normal ar permite profituri decente si ritmul ISD nu ar arata ca in anii de “exuberanta irationala” 2007-2008 dar ar fi lejer de peste 4-5 miliarde de euro anual.

Scurta divagatie: pentru acei “pesimisti de serviciu” (analisti, presa) care anticipau ISD la minim record in acest an pe baza datelor la 8-9 luni (-33% an-la-an si 1,12 mld. Euro la 8 luni si 1,5 mld. Euro -10% la 9 luni 2013), le dau o veste proasta / buna pentru Romania: pe final de an, Volksbank a adus cca. 120 mil. euro in recapitalizare (sa acopere pierderile din trecut), Auchan a adus cca. 180 mil. euro pentru plata Real si capital de lucru relansarea celor 20 de magazine cumparate, iar pe ISPortofoliu decontarea IPO Romgaz cu strainii pe BVB si la Londra a mai adus inca vreo 250-300 mil. euro – asa incat pragul ISD recalculat de 2,1 mld. Euro din 2012 e usor de atins.

———————————————————————————————————————————————————————-

Singurul lucru unde Ponta si Basescu nu au fost de acord si unde ii dau dreptate lui Base (fara a fi basist, prietenii stiu de ce 🙂 ) este ca TOTUL POATE FI IN ZADAR daca birocratii nostri raman la fel de incompetenti !  Poate tocmai de asta Ponta (din nou intr-un acord de pozitie neasumat dar implicit cu Base’) a spus ca va monitoriza PERSONAL proiectele.

 

Falimentul de doua decenii al ideii PPP in Romania- o noua paranteza

Numai penibilul concept PPP (Pateneriat Public—Privat), aflat acum la o a 3-a forma in ultimii 20 de ani – si tot NEFUNCTIONALA – ne arata pericolele incompetentului birocrat roman si a guvernelor ce se schimba mult prea des. Juristii care fac PPP la noi inca nu stiu sa bage si un Economist-Finantist in echipa care sa le explice ca daca investitorul strain nu primeste BANII inapoi cu profit cu tot, daca nu are un mecanism juridic pentru asta, nu va investi; la noi PPP suna a “bagati voi banii … ca vedem noi dupa”; Ex. cismelele satesti + aductiunile de apa de la sate finantate de Banca Mondiala in anii ’90 nu s-au folosit pentru ca taranul s-a speriat de o factura de 4-5 lei; si niciun politician nu a indraznit sa OBLIGE prin lege ca oamenii sa iasa din Evul Mediu (fara apa) si sa intre in modernitate … deh, dorinta de voturi e mai puternica; daca israelienii si irlandezii care au construit atunci acele sisteme de apa erau pe PPP ce faceau?

———————————————————————————————————————————————————————-

 

Sa ne amintim ca si Emil Boc a fost in China. Si Nastase. Si fostul premier al Chinei STIA ROMANESTE (iar actualul isi aminteste cu nostalgie filme romanesti ca Valurile Dunarii si Mihai Viteazu).

In pofida acestui mare avantaj si deschideri fata de o tara asa mica precum a noastra, toate marile proiecte cu China = ‘Nuke’ reactoarele 3 & 4 Cernavoda de 3-4 mld. euro + Hidro Tarnita-Lapustesti Cluj >1 mld. euro + Termo Rovinari >1 mld. euro + TGV (tren de mare viteza) Viena-Budapesta-Bucuresti-Constanta de 10-12 miliarde euro ! …pot ramane simple declaratii de intentie daca nu sunt urmarite de Project Manager(i) si daca nu se creeaza cadrul juridic – in acord cu normele UE de transparent si competitie – optim ca acestea sa fie realizate.

Fara ele, China va lua de la noi animale vii si cereale si va trimite turisti si marfuri prelucrate. Iar intr-un asemenea scenariu vom semana mai degraba cu investitiile lor din Africa.

In contra-exemplu, cea mai mare investitie din Grecia lovita de criza e a chinezilor, care au triplat Portul Pireu pe zona sa comerciala, facandu-l dominant in acea parte de Mediterana.

Vrem oare sa ne limitam la a hrani cu carne de porc si mititei uriasul popor-prieten chinez sau sa facem impreuna cu ei (si cu UE) infrastructura de secol XXI pentru un refacut Drum al Matasii ?

Sa speram ca nu vom mai risipi inca o data o asemenea oportunitate !

Iar rara aliniere a Cotroceniului si Palatului Victoria are darul sa ne imbarbateze ca suntem pe drumul cel bun, la fel cum fusese alinierea intregii clase politice (nu mult diferita calitativ de cea actuala) pentru NATO si UE acum un deceniu.

 

Radu LIMPEDE

 

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.