Articole scrise de: Nicoleta Roşu

Washingtonul aprobă prima misiune pe Lună efectuată de o companie privată

4 august 2016 12:45
Washingtonul aprobă prima misiune pe Lună efectuată de o companie privată

Administraţia SUA a acordat, în premieră, autorizaţie unei companii private pentru efectuarea unei misiuni de explorare pe Lună, o sondă fără echipaj uman urmând să ajungă în 2017 pe satelitul natural al Terrei, informează cotidianul The Wall Street Journal şi site-ul Space.com, transmite Mediafax.

Citește mai mult ›

Criză de specialişti în fonduri europene: comunităţile mici, incapabile să ia bani UE

12:44
Criză de specialişti în fonduri europene: comunităţile mici, incapabile să ia bani UE

Majoritatea unităţilor administrativ teritoriale mici din ţară nu au strategii care să pregătească proiecte cu care să fie accesaţi banii comunitari ce sunt alocaţi în exerciţiul de finanţare 2014 – 2020, respectiv 33 de miliarde de euro la nivel naţional, transmite Mediafax.

Citește mai mult ›

GovITHub: Guvernul oferă 10 burse a câte 2.000 de euro/lună unor experţi IT care să inoveze în administraţie

12:39
GovITHub: Guvernul oferă 10 burse a câte 2.000 de euro/lună unor experţi IT care să inoveze în administraţie

Premierul Dacian Cioloş a declarat joi, la lansarea platformei GovITHub, că Guvernul va oferi zece burse a câte 2000 de euro/lună unor specialişti IT care, fără să lase ”fagocitaţi de sistem”, să inoveze sectorul administraţiei publice, mult rămas în urmă din acest punct de vedere, transmite Mediafax.

Citește mai mult ›

Lactalis oferă 342 mil. lei pentru Albalact

3 august 2016 12:58
Lactalis oferă 342 mil. lei pentru Albalact

Lactalis oferă un preţ de 0,5252 lei per acţiune pentru întregul pachet al Al­ba­lact, cu 38% peste pre­ţul pe care l-au atins titlurile pro­ducătorului de lactate pe 28 ianuarie, ziua când a fost anunţată pe bursă intenţia de preluare.

Citește mai mult ›

Simultan, marjă de profit de 12% în 2015

12:57
Simultan, marjă de profit de 12% în 2015

Producătorul de lactate Simultan din Ortişoara (jud. Timiş) şi-a bugetat pentru acest an o cifră de afaceri de 150 milioane de lei (33,7 mil. euro), în creştere cu 5% faţă de anul precedent.

Citește mai mult ›

Axxess Capital investeşte 5 mil. euro în Elefant.ro

12:52
Axxess Capital investeşte 5 mil. euro în Elefant.ro

Fondul de investiţii Axxess Capital a intrat în acţionariatul Elefant Online, com­pania care administrează activitatea magazinului online elefant.ro, în urma unei runde de investiţii de 5,5 mil. euro.

Citește mai mult ›

SanConfind: Spitalul privat al Confind Campina se va inaugura in 2016

09:00
SanConfind: Spitalul privat al Confind Campina se va inaugura in 2016

Compania Confind din Câm­pina (Prahova) va finaliza până la finalul anului in­vestiţia de 22 mi­lioane de euro în SanConfind, cel mai mare spital privat din judeţul Prahova.

Citește mai mult ›

Testele de stres derulate de EBA: Raiffeisen, printre cele mai slabe rezultate

00:37
Testele de stres derulate de EBA: Raiffeisen, printre cele mai slabe rezultate

Testele de stres derulate de EBA: Raiffeisen, printre cele mai slabe rezultate

Citește mai mult ›

„România Start Up Plus”: Este nevoie de modificări consistente de viziune pentru ca linia de finanțare să fie cu adevărat funcțională

00:31

Aeroportul Otopeni, 4,9 milioane de pasageri în S1 2016 (+16,5%)

2 august 2016 09:45
Aeroportul Otopeni, 4,9 milioane de pasageri în S1 2016   (+16,5%)

Traficul pe cele două aeroporturi ale Capitalei – Henri Coandă (Otopeni) şi Aurel Vlaicu (Băneasa) a ajuns în primul semestru la peste 4,9 milioane de pasageri, în creştere cu 16,5% faţă de perioada similară a anului trecut.

Citește mai mult ›

Apulum Alba, investiţie de 113 mil. lei într-o nouă unitate de producţie

09:45
Apulum Alba, investiţie de 113 mil. lei într-o nouă unitate de producţie

Producătorul de articole din porţelan Apulum va investi 113 milioane de lei fără TVA ( peste 25 de milioane de euro) într-o nouă secţie de producţie în fabrica pe care o deţine la Alba Iulia, proiectul urmând să fie demarat anul viitor.

Citește mai mult ›

Cum va arata complexul hotelier Amfiteatru-Belvedere-Panoramic din Olimp

09:44
Cum va arata complexul hotelier Amfiteatru-Belvedere-Panoramic din Olimp

Omul de afaceri Josef Goschy a vandut complexul hotelier Amfiteatru-Belvedere-Panoramic din Olimp, pe care il cumparase la inceputul anului 2008. Cele trei hoteluri au impreuna 750 de camere.

Citește mai mult ›

Comisia Europeană / Spania și Portugalia scapă nesancționate pentru încălcarea Pactului fiscal. Deciziile inițiale au fost schimbate de germanul Wolfgang Schäuble

09:31

Firea: La Pasajul Ciurel vom diminua culoarul de la trei la doua benzi si renuntam la drumurile colectoare

08:37
Firea: La Pasajul Ciurel vom diminua culoarul de la trei la doua benzi si renuntam la drumurile colectoare

Gabriela Firea a anuntat ca Pasajul Ciurel va avea doua benzi in loc de trei si se va renunta la drumurile colectoare pentru ca astfel se evita exproprierea locuintelor construite recent si se reduc costurile, a anuntat, primarul Capitalei, Gabriela Firea.

Citește mai mult ›

Bogdan Olteanu a demisionat din funcţia de viceguvernator al BNR

1 august 2016 22:03
Bogdan Olteanu a demisionat din funcţia de viceguvernator al BNR

Bogdan Olteanu a demisionat luni din funcţia de viceguvernator al Băncii Naţionale a României, după ce a fost reţinut de DNA şi plasat în arest la domiciliu de instanţa supremă, fiind acuzat că ar fi primit de la omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu un milion de euro pentru îşi folosi influenţa, transmite Mediafax.

Citește mai mult ›
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
×
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
FIŞIERE COOKIE NECESARE
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
Afisează modulele cookie necesare
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
Afisează modulele cookie necesare
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
Afisează modulele cookie necesare
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră.