Start-up-urile europene inca nu reusesc sa stranga capital de risc asemenea celor americane

16 ianuarie 2015 11:43

VentureCapital_PhotoMergand pe traseul Berlin-Londra-New YorkSilicon Valley, desi start-up-urile din tehnologie europene si-au dublat valoarea atrasa in 2014, fata de 2013, acestea inca nu reusesc sa atraga atat de multe fonduri  de risc (‘venture money’) precum cele din New York. Dar, asta nu le descurajeaza si se arata intotdeauna dispuse sa concureze cu rivalii lor americani.

Cu toate ca 2014 a fost un an bun pentru start-up-urile din tehnologie de la Londra sau Berlin – orasele fiind doua din „hub”-urile de start-up-uri din Europa cu cea mai rapida crestere – acestea intampina dificultati in strangerea de capitaluri de risc, comparativ cu companiile ce isi au sediul la New York si Silicon Valley, noteaza intr-un articol the New York Times.

Silicon Valley inca domina in privinta afluxului de fonduri de risc, avand in vedere ca aici firmele de tehnologie si-au asigurat 22 miliarde de dolari, in 2014, mai mult decat dublu fata de 2013. Dar, sa nu ne concentram asupra Silicon Valley, deoarece o comparatie mai echitabila pentru „tinerele” companii de tehnologie europene ar fi New York-ul, dupa cum se arata in analiza bine-cunoscutei publicatii americane.

In New York, start-up-urile asemenea celor de la Londra si Berlin se bazeaza foarte mult pe legaturile existente deja in industrie, in sectoarele locale de fashion si servicii financiare. Este clar faptul ca in competitia stransa „dolar pentru dolar”, New York-ul isi arata muschii in fata rivalilor europeni, desigur cand vine vorba despre atragerea fondurilor de risc (venture funding).

Companiile de tehnologie din New York au atins valoarea de 4,5 miliarde de dolari, in 2014, ceea ce inseamna o crestere de 44% fata de 2013, potrivit studiului companiei CB Insights. In contrast, companiile de tehnologie londoneze au ridicat capital ce reprezinta abia o treime in suma celor de la NY, cu 1,4 miliarde de dolari.

Cifra reprezinta totusi dublul valorii din 2013, in urma cresterii start-up-urilor din Londra, investitorii sprijinind companii din tehnologie, printre care se numara si firma de creditare „persoana-catre-persoana” Funding Circle, care a ridicat 65 milioane de dolari in 2014, in timp ce compania de fashion online FarFetch a reusit sa atraga fonduri noi in valoare de 66 milioane de dolari.

 

Berlinul – sediul central al companiei SoundCloud ce ofera serviciul deja popular de muzica si compania de jocuri online Wooga – nu poate nici el concura cu New York-ul in ceea ce priveste cifrele capitalului de risc atras, desi in Germania chiria apartamentelor si salariile sunt semnificativ mai mici decat la Londra sau in metropola americana.

Per ansamblu, start-up-urile din tehnologie cu sediul la Berlin si-au crescut valoarea atrasa la 1,1 miliarde de dolari in 2014,  fiind o crestere de 140% fata de anul anterior, conform acelorasi studii ale CB Insights.

In 2014, in capitala Germaniei au avut loc cele mai mari oferte initiale de vanzare de actiuni (IPO) din tehnologie ale anului: Zalando , companie de e-commerce, si Rocket Internet, un incubator pentru companii de tehnologie, ambele valorand in zona miliardelor de dolari.

In timp ce Europa inca se situeaza mult in urma Statelor Unite in privinta atragerii fondurilor de risc, marea intrebare legata de cifrele atrase ar putea fi daca nu cumva unele companii, localizate in aceste hub-uri de tehnologie – pornind de la Silicon Valley si pana la Berlin – nu devin tot mai supraevaluate.

Toate cele patru hub-uri din tehnologie mentionate aici au inregistrat o crestere anuala de cel putin doua cifre a investitiilor de capital de risc, in 2014, pe masura vervei sustinatorilor acestora care au traversat toata lumea in cautarea urmatoarelor Facebook sau Skype.

Daca start-up-urile si fondurile de risc, de la New York catre Londra, s-au pregatit pentru un 2015 fructuos, multi investiori isi pun speranta ca valoarea acestor companii se va reflecta, cu adevarat, in realitate si ca vor evita, astfel, excesul si esecurile ultimului bubble dot-com, acel boom speculativ legat de Internet si sectorul tehnologie din perioada anilor 1997-2000.

Colapsul s-a produs in 2001, cand companii precum pets.com (hrana pentru animale de companie) au dat faliment sau uriasi globali, unii lideri detasati si azi – asemenea Cisco, au suferit scaderi pe bursa americana si de 86%. Actiunile Amazon.com sau eBay.com, de exemplu, au scazut atunci de la 107 dolari/actiune, la 7 dolari/actiune.

Distribuiți articolul

Etichete:

Scrie un comentariu