Studiu Aon Hewitt: Implicarea profesionala si motivarea angajatilor se afla pe lista de prioritati in 2014-2016

8 aprilie 2014 14:02

afaceriCercetarea arata ca 69% din cei peste 2.600 de top manageri respondenti considera ca implicarea profesionala si motivarea angajatilor va juca un rol strategic in urmatorii trei ani, fiind un indicator strategic pentru obtinerea rezultatelor in afaceri.

Cea mai recenta editie a Best Employers Study (BES) in Europa Centrala si de Est, organizata de Aon Hewitt – liderul mondial al furnizorilor de servicii de consultanta privind resursele umane, solutii de management al carierei, consultanta pentru schimbari si restructurari organizationale, planuri de pensionare si beneficii pentru angajati, divizie a grupului Aon plc. -, indica faptul ca implicarea profesionala (engagement) si motivarea angajatilor va juca un rol strategic in urmatorii trei ani in regiune.

De mentionat faptul ca in cadrul studiului, realizat in 2013 si facut public recent, au fost chestionate peste 430 de organizatii din regiune, in toate industriile, companii localizate in noua tari, si peste 360.000 de angajati.

„Dupa cinci ani de incertitudine economica, ne-am obisnuit sa vedem o inconsistenta a nivelului de implicare profesionala a angajatilor in Europa, dar acum observam ca se formeaza tipare in corelare cu dezvoltarea situatiilor regionale specifice”, declara Edward Stanoch, lider al Aon Hewitt in Europa. Acesta afirma ca Europa, ca intreg, arata prognoze timide de crestere economica cu 1%, fara schimbari ale implicarii angajatilor in 2012-2013. „Cu toate acestea, in 2013, in tarile din CEE nivelul de implicare al angajatilor a scazut cu 3% fata de anul anterior. In privinta factorilor care influenteza implicarea angajatilor, factorii Salariu (Pay) si Beneficii (Benefits) sunt cei care au suferit cea mai mare scadere”, sustine Stanoch.  Daca analizam rezulatele, „angajatii sunt multumiti in cel mai mare grad de mediul de lucru (Physical Work Environments) si de colegi (Colleagues) si sunt foarte nemultumiti de salariu (Pay) si de lipsa oportunitatilor de dezvoltare a carierei (Career Opportunities)”, a precizat acesta.

Conform rezultatelor studiului, angajatii din regiunea CEE simt ca managerii lor le solicita un nivel ridicat al performantei si inteleg cum obiectivele lor sunt corelate cu obiectivele companiei, ceea ce demonstreaza ca atentia companiilor este indreptata asupra managementului performantei. „Atentia asupra oamenilor este in continuare o problema in regiune, desi este unul din factorii care pot avea cel mai mare impact pozitiv asupra nivelului implicarii profesionale a angajatilor”, a continuat Edward Stanoch.

Rezultate BES pe tari – clasament general in functie de nivelul de implicare profesionala a angajatilor:

              1. Ungaria                     6. Turcia  

               2. Cehia                          7. Slovacia   

               3. Rusia                          8. Polonia

              4. Romania                    9. Tarile Baltice

              5. Bulgaria                       

             

Clasamentul companiilor participante la BES in CEE

Nivelul engagement-ului este in continua crestere si consolidare ca urmare a stabilizarii globale, se arata in studiu. In timp ce toate companiile se confrunta cu aceleasi incercari in aceasta perioada de recuperare, unele dintre ele sunt mult mai bine pregatite decat celelalte pentru noile provocari si chiar pentru prosperitate, in ciuda dificultatilor. Aceste companii sunt cele care inregistreaza cel mai ridicat nivel al implicarii profesionale a angajatilor.

Alaturi de raportul „Tendinte si previziuni in privinta implicarii profesionale a angajatilor pentru CEE 2014-2016”, Aon Hewitt anunta si un top al primilor cinci angajatori din regiune.

 

Top 5 al Best Employers Study in Europa Centrala si de Est

15 companii din Europa Centrala si de Est au fost acreditate ca Aon Hewitt Best Employers in regiune, la trei categorii. Este vorba despre acele companii care au inregistrat cel mai ridicat nivel de implicare profesionala a angajatilor si cele mai deosebite practici si politici pentru angajati.  

 

Categoria companii mici:

1. Janssen Cilag – Sanatate/Farma/Biotechnologie & Stiinte ale vietii – Ungaria

2. Roche Baltics – Sanatate/ Farma/ Biotechnologie & Stiinte ale vietii – Tarile Baltice

3. ABBVIE s.r.o. – Sanatate/Farma/Biotechnologie & Stiinte ale vietii – Cehia

4. Debreceni Hőszolgáltató Zrt. – Utilitati / Productori independenti de energie – Ungaria

5. AbbVie s. r. o. – Sanatate/Farma/Biotechnologie & Stiinte ale vietii – Slovacia

 

Categoria companii medii:

1. Link 4 – Finante/Asigurari – Polonia

2. Cisco – IT/Software&servicii – Rusia

3. Intel Technology – IT/Software&servicii – Polonia

4. Ritz Carlton – Consum discretionar/ Servicii de consum/ Hotel&Restaurant&Leisure – Turcia

5. Telerik – IT/Software&servicii – Bulgaria

 

Categoria companii mari:

1. AB Lietuvos draudimas – Finante/Asigurari – Tarile Baltice

2. Gaz System – Energie/Petrol, Gaz & Alimentari consumabile – Polonia

3. Johnson&Johnson – Bunuri de larg consum/ Produse personale si casnice – Rusia

4. Yandex – IT/Software&servicii – Rusia

5. OBI – Consum discretionar/retail – Rusia

 

Toti angajatorii se confrunta cu aceleasi circumstante create de mediul economic, dar companiile nominalizate Best Employers sunt mult mai abile in conducerea si gestionarea personalului pentru a determina si sustine un nivel de implicare profesionala ridicat. Acest lucru atenueaza multe dintre problemele economice pe care le infrunta, ducand la rezultate mai bune ale afacerii”, sustine Rita Veres de la AON Hewitt. „In esenta, in timp ce observam companiile Best Employers actionand in directia sustinerii implicarii profesionale a angajatilor, a dezvoltarii leadership-ului si a unei pozitionari diferentiatoare in piata angajatorilor, strategia pentru obtinerea acestor lucruri a evoluat in ultimii ani, insa perioada dificila pe care o traversam nu este factorul determinant aici, ci modul in care reactionam la aceasta este ceea ce conteaza”, concluzioneaza Veres.

Companiile Best Employers realizeaza o crestere a profitului de patru ori mai mare decat a celorlalte companii, iar cand discutam despre castigul total al actionarilor, vorbim de 50% peste nivelul mediu”, a adaugat Edward Stanoch.

 

Rezultatetele studiului Best Employers in Romania

Sondajul Best Employers Study Romania se efectueaza in fiecare an de catre Aon Romania, sub coordonarea companiei mama, Aon Hewitt. Rezultatele obtinute in urma sondajului din 2013, arata ca la nivelul tuturor companiilor participante, 65% din angajati vorbesc pozitiv despre compania lor (Say), 57% dintre angajati doresc sa ramana in cadrul companiei in care se afla (Stay), iar 55% sunt angajatii care realizeaza acel „extra efort”, pe care orice angajator spera sa il primeasca din partea angajatilor (Strive). In privinta companiilor nominalizate Best Employers, rezultatele obtinute pentru cei trei S sunt: Say – 82%, Stay – 68%, Strive – 73%.

Dintre cei 19 factori analizati pe parcursul cercetarii, pe primele trei locuri, ca diferentiatori pentru Best Employers, se situeaza atitudinea angajatorului fata de angajati, politicile si procesele aplicate in cadrul companiei – modul in care acestea permit angajatilor sa performeze – si perceptia angajatilor asupra companiei – organizatia este considerata un loc bun de munca pentru profesionisti din industria specifica. Nivelurile inregistrate de catre Best Employers pentru acesti indicatori au valori cu 15-20% mai mari decat valorile inregistrate la ceilalti angajatori.

Analizand rezultatele din punct de vedere al varstei respondentilor, studiul arata faptul ca cea mai devotata categorie o reprezinta generatia Baby Boomers – angajatii cu peste 45 de ani, cu un procent mediu de 69% engagement, urmati de angajatii sub 25 de ani, care au obtinut 61%. Intre 25 si 45 de ani, nivelul de engagement este de 56-58 %.

Totodata, studiul identifica o diferenta intre viziunea categoriei Top Management si viziunea categoriei angajati. Astfel, 77 % din manageri considera ca angajatii reprezinta una din cele mai importante resurse ale companiei, in schimb numai 51% din angajati sunt de acord ca sunt considerati astfel. 91% din manageri cred ca ofera oportunitati de dezvoltare in cariera, dar numai 58% din angajati sunt de parere ca locul de munca actual le ofera aceste oportunitati de dezvoltare a carierei. In ceea ce priveste beneficiile oferite angajatilor, 70% din manageri considera ca primesc beneficii corespunzatoare (alte beneficii, in afara de salariu), pe cand 50% din angajati considera ca primesc beneficii care vin in intampinarea nevoilor lor.

Pe baza rezultatelor obtinute in urma cercetarii a fost realizat si clasamentul celor mai buni angajatori din Romania (Best Employers), pe cele trei categorii de companii, in functie de numarul de angajati. Clasificarea se bazeaza pe calcularea unui punctaj obtinut pe baza opiniilor angajatilor, ajustat cu nivelul de aliniere dintre strategia angajatorului, stilul de conducere si tipurile de procese – metodologie dezvoltata de Aon Hewitt in cei peste 12 ani de cand efectueaza acest studiu la nivel mondial.

 Companiile Aon Hewitt Best Employers in Romania, in 2013, sunt:

 

Categoria companii mici (50-250 angajati):

1. Monsanto Romania – Trader si distribuitor agricol

2. Roche Romania – Sanatate/Farma/Biotechnologie & Stiinte ale vietii

3. 3M Romania – Solutii si Tehnologii diversificate

 

Categoria companii medii (251-1000 angajati)

1. Egger Romania – Produse hartie si forestiere

2. Dell International Services – IT/Software&servicii

3. British American Shared Services Europe – Industria tutunului/FMCG

 

Categoria companii mari (peste 1000 angajati)

1. Agricola International – Food si vanzari de bunuri de larg consum

 

Categoria industria IT

1. Dell International – IT/Software&servicii

 

 

*Aon Hewitt, divizie a grupului Aon plc, este liderul mondial al furnizorilor de servicii de consultanta privind resursele umane, solutii de management al carierei, consultanta pentru schimbari si restructurari organizationale, planuri de pensionare si beneficii pentru angajati. Aon Hewitt are peste 30.000 angajati in 90 tari, servind peste 20.000 parteneri.

*Aon Romania, unul dintre cei mai mari brokeri de asigurare din Romania, ofera servicii pentru brokerajul in asigurari, managementul de risc si beneficii pentru angajati, pentru companii din domeniul comercial si industrial, autoritati sau institutii financiare. A fost infiintata in 1991, este subsidiara a grupului Aon din 2005 si este cea mai mare operatiune din Regiunea Europa de Sud-Est, din care mai fac parte Bulgaria, Serbia, Macedonia, Albania, Kosovo si Moldova.

Distribuiți articolul

[shareaholic app="share_buttons" id="15630591"]
Etichete:

Scrie un comentariu


Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
×
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
FIŞIERE COOKIE NECESARE
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
Afisează modulele cookie necesare
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
Afisează modulele cookie necesare
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
Afisează modulele cookie necesare
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră.