SkinVision, aplicație de sănătate pe smartphone, a atras până acum 6,3 mil. euro

3 august 2017 08:33

Din 2011, anul înfiinţării, start-up-ul a reuşit să obţină în total peste 6,3 milioane de euro de la o serie de fonduri de investiţii. Din echipa de medici, cinci sunt din România, iar ceilalţi doi sunt din Olanda.
SkinVision, start-up-ul românesc care a dezvoltat o aplicaţie mobilă pentru detecţia timpurie a cancerului de piele, ţinteşte să atragă la începutul anului viitor o investiţie de 10 milioane de euro care să îi permită să continue cercetarea-dezvoltarea, precum şi să-şi extindă echipa şi businessul pe alte pieţe din Europa, unde nu este deja prezent. De la înfiinţare şi până acum, start-up-ul a atras în total peste 6,3 milioane de euro de la o serie de fonduri de investiţii. „Primele runde de finanţare le-am obţinut în perioada 2011- 50.000 euro Seed Money şi 300.000 euro de la fondul de investiţii olandez PHS (Personal Health Solutions – n. red.). Apoi au urmat alte finanţări, de 1,5 mil. euro şi 3 mil. de euro de la PHS în 2013, respectiv Leo Pharma (fond de investiţii din Danemarca – n. red.) în 2015, iar în mai anul acesta am atras o nouă investiţie de 1,5 milioane de euro din partea celor două fonduri”, a declarat pentru ZF Mircea Popa, cofondator al SkinVision, împreună cu Victor Anastasiu. Cei doi au înfiinţat start-up-ul în 2011, iar odată cu inves­tiţia de 1,5 milioane de euro primită din par­tea PHS în 2012, acesta şi-a mutat sediul cen­tral în Amsterdam, Olanda, echipa de cer­ce­tare-dezvoltare rămânând însă în România.

Distribuiți articolul

Etichete:

Scrie un comentariu