Salariul nu este pe primul loc în aşteptările tinerilor legate de un nou job

12 aprilie 2016 10:49

Tinerii din generaţia Millennials, născuţi în 1980-2000, sunt destul de greu de abordat de către angajatori, în condiţiile în care salariul nu este cel mai important, nici singurul aspect pe care îl iau în considerare în alegerea unui loc de muncă, arată un studiu realizat de compania Smartree, citat de Mediafax.

Potrivit acestora, generaţia Millennials, sau generaţia Y, se diferenţiază de generaţia X (părinţii lor) în ceea ce priveşte decizia de a accepta un job, prin mai multe aspecte: în primul rând, tinerii Millennials au dorinţa de a promova cât mai repede, neavând răbdarea necesară parcurgerii tuturor etapelor de evoluţie profesională şi, acelaşi timp, îşi manifestă dorinţa de a dezvolta abilităţi de lideri.

În al doilea rând, sunt cu un pas în faţă comparativ cu generaţia anterioară, datorită familiarităţii Internetului şi a canalelor de socializare online, cu care practic au crescut.

„Accesul la mediul online le permite să fie mult mai informaţi despre companiile din piaţă, să fie mai comunicativi şi creativi decât generaţiile anterioare. În plus, cei mai mulţi dintre ei sunt deschişi la noi provocări şi îşi asumă fără rezerve implicarea în proiecte pentru care încă nu sunt pregătiţi profesional”, spune Raluca Peneş, HR Coordinator, Smartree.

Tinerii Millennials au o viziune complexă asupra vieţii în general şi a carierei în particular.

Pe de o parte, pentru ei, ideea de echilibru este esenţială, timpul liber şi posibilitatea de a practica hobby-urile fiind foarte importante. Pe de altă parte, îşi doresc să lucreze în companii cu a căror cultură şi valori să se poată identifica, pentru a simţi că efortul lor are un sens. De aceea, companiile angajatoare trebuie să aibă în vedere mai multe aspecte în strategia lor de recrutare.

Pachetul salarial şi cel de beneficii trebuie să fie unul destul de motivant şi complex.

În afară de salariu, tinerii îşi doresc multe alte beneficii, precum asigurare medicală, abonament la o sală de sport, zile libere, carduri de reducere. Ei intreabă chiar în cadrul primului interviu de recrutare care sunt beneficiile asigurate de compania respectivă, potrivit analizei Smartree.

Smartree procesează 450.000 de angajaţi anual şi are peste 150 de clienţi, în majoritate companii multinaţionale, dar şi companii cu capital integral românesc. Compania beneficiază de experienţa şi competenţele a peste 80 de specialişti în payroll, administrare de personal, recrutare şi muncă temporară.

Distribuiți articolul

[shareaholic app="share_buttons" id="15630591"]
Etichete:

Scrie un comentariu


Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
×
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
FIŞIERE COOKIE NECESARE
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
Afisează modulele cookie necesare
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
Afisează modulele cookie necesare
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
Afisează modulele cookie necesare
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră.