Saga Duster ajunge la cea de-a doua ediţie. Grupul Renault anunţă o nouă revoluţie „Made in Mioveni”

12 septembrie 2017 08:30

Lansarea celei de-a doua generaţii a lui Duster este fără îndoială cel mai important eveniment al Dacia şi unul dintre cele mai importante pentru România, în condiţiile în care tocmai de acest automobil depind în fiecare zi zeci şi sute de mii de locuri de muncă, exporturile şi balanţa comercială a României., conform Ziarul Financiar.

Dacă în cazul primei generaţii inginerii români din cadrul Renault Technologie Roumanie (RTR) au avut o contribuţie limitată, acum, la cea de-a doua generaţie, aceştia au avut un cuvânt greu de spus.

Cu toate acestea, la finalul lunii iunie, noul Duster a fost prezentat unui grup restrâns de jurnalişti din România tocmai în Franţa. Dacă acum apar primele detalii despre exterior, la mijlocul lunii vor fi disponibile primele informaţii despre interior şi echipamente, cel mai probabil în jurul datei de prezentare în cadrul Salonului Auto de la Frankfurt.

În cazul prezentării au fost afişate inclusiv machetele din lut pe care s-a lucrat la Duster dar şi modelul camuflat testat în România şi care apărea în pozele-spion cu el surprins în trafic. La acestea deja inginerii francezi şi români au lucrat mai bine de doi ani de zile. Modelul este unul extrem de important deoarece se vinde nu doar în Europa, ci şi in Rusia, India, Africa şi America de Sud.

Distribuiți articolul

Etichete:

Scrie un comentariu