Program pentru start-up-urile inovatoare, lansat de grupul MOL

27 septembrie 2017 09:00

Grupul MOL anunță lansarea unui program destinat start-up-urilor care dețin soluții inovatoare în domenii precum mobilitate, programe de fidelizare a clienților și „big data”, retail, precum și curierat sau distribuție, informeaza Mediafax.

Cu o durată de trei luni, programul se desfășoară în Budapesta, în parteneriat cu incubatorul de afaceri Design Terminal, și se adresează start-up-urilor ale căror soluţii susţin unul din obiectivele strategiei Grupului MOL pentru 2030: acela de a deveni prima opţiune pentru clienţii aflaţi în mişcare, se arată într-un comunicat al companiei.

Programul este destinat start-up-urilor ale căror soluţii se află în prezent într-o fază incipientă de dezvoltare. Partenerul MOL în implementarea acestei inițiative este Design Terminal, incubator de afaceri din Budapesta, cu experienţă practică şi rezultate remarcabile în ceea ce priveşte colaborarea cu start-up-uri.

Programul, care va fi lansat în luna ianuarie 2018, va avea o durată de trei luni şi se va desfăşura în Budapesta, Ungaria. Procesul pentru depunerea candidaturilor a început la data de 22 septembrie şi se adresează start-up-urilor care sunt pregătite să îşi testeze soluţiile inovatoare (prototipuri sau produse minimale) în domenii precum mobilitate, servicii retail, sisteme de curierat şi distribuţie, dar şi programe de fidelizare a clienţilor şi big data. Termenul limită de depunere a candidaturilor este 23 octombrie.

Procesul de selecţie va cuprinde două etape – depunerea candidaturii on-line, urmată de o tabără de selecție în care cei care ajung pe lista scurtă își vor putea prezenta şi discuta soluţiile, echipele şi viziunea cu reprezentanţii Grupului MOL şi Design Terminal. După sesiunea de prezentări vor fi selectate patru-cinci start-up-uri care vor avea şansa de a lucra direct cu o importantă companie din Europa Centrală şi de Est şi vor avea acces parţial la o bază de 10 milioane de clienţi internaţionali şi la o vastă reţea de retail. Participanţii la program vor primi sprijin şi îndrumări personalizate de la experţii Grupului MOL şi de la echipa extinsă de mentori ai agenţiei Design Terminal, precum şi posibilitatea de a participa la workshop-uri şi vor avea acces la un spaţiu de lucru. La sfârşitul programului, start-up-urile de succes vor avea şansa de a încheia un parteneriat pe termen lung cu Grupul MOL, în calitate de furnizori de produse și servicii inovatoare.

Strategia Grupului MOL pentru 2030 porneşte de la premisa că abordările existente trebuie actualizate dacă se doreşte menţinerea poziţiei de lider în perioada următoare apogeului atins de cererea de carburanţi pentru motoare. Compania MOL consideră inovaţia drept una din modalităţile de a se adapta rapid la schimbarea nevoilor clienţilor iar lansarea acestui program asigură acces la comunitatea dinamică a start-up-urilor şi posibilitatea de a identifica idei care vor revoluţiona experienţa clienţilor.

Distribuiți articolul

Etichete:

Scrie un comentariu