OMV Petrom a înregistrat un profit de aproape 1,2 miliarde de lei în primele șase luni din 2017

11 august 2017 08:30

OMV Petrom a înregistrat un profit net atribuibil acționarilor de aproape 1,2 miliarde de lei în primele șase luni din 2017, după ce a raportat în al doilea trimestru un profit de peste 590 de milioane de lei, potrivit rezultatelor financiare transmise, joi, către Bursa de Valori București (BVB), informeaza Mediafax.

În al doilea trimestru din 2017, OMV Petrom a raportat un profit net atribuibil acționarilor OMV Petrom de 592 de milioane de lei. În primul trimestru, profitul a fost de 619 milioane de lei.

Valoarea fluxului de trezorerie extins după plata de dividende a ajuns la 397 de milioane de lei. Rezultat din exploatare CCA (costul curent de achiziţionare), excluzând elementele speciale, a fost de 892 de milioane de lei. Profitul pe acțiune CCA, excluzând elementele speciale, a fost de 0,0122 lei.

„Rezultatul nostru din exploatare CCA excluzând elementele speciale la 1-6/17 a ajuns la 1,66 miliard de lei, ambele segmente, Upstream și Downstream, înregistrând creșteri semnificative. În Upstream, reducerea în continuare a costurilor unitare de producție a contrabalansat în totalitate declinul producției. Rezultatul din exploatare CCA excluzând elementele speciale din Downstream a crescut cu 70% față de 1-6/16, pe seama unor contribuții în creștere atât din segmentul Oil cât și Gas. Fluxul de trezorerie din activități de exploatare de 3 miliard de lei, în creștere cu 68% față de 1-6/16, coroborât cu reducerea investițiilor și plata de dividende în sumă de 0,8 miliard de lei, a condus la obținerea unui flux de trezorerie extins după plata de dividende de un miliard de lei”, a declarat Mariana Gheorghe, director general al OMV Petrom.

Distribuiți articolul

[shareaholic app="share_buttons" id="15630591"]
Etichete:

Scrie un comentariu


Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
×
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
FIŞIERE COOKIE NECESARE
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
Afisează modulele cookie necesare
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
Afisează modulele cookie necesare
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
Afisează modulele cookie necesare
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră.