Monedele din regiune câştigă putere faţă de euro. Leul este excepţia

11 mai 2018 08:00

Autor: Adrian N Ionescu – Cursdeguvernare.ro

Monedele ţărilor din Europa Centrală şi de Est (ECE) au câştigat teren faţă de euro, săptămâna trecută, cu excepţia leului.

„Nu este de aşteptat ca leul să urmeze tendinţa de apreciere a celorlalte monede din ECE, în ciuda aşteptărilor privind eventualele majorări ale ratei dobânzii (de politică monetară)”, spune o notă a Erste Group Research, emisă luni (EGR).

Banca Naţională a României (BNR) ar fi mai degrabă tentată să lase leul să se deprecieze: „este improbabil ca banca centrală să-şi dorească o monedă mult mai puternică, care ar exacerba probelemele deja existente ale contului curent”, potrivit raportului citat.

Zlotul polonez s-a întărit cel mai mult cu toate că o creştere a dobânzii de referinţă „devine tot mai improbabilă mai devreme de 2020”, în condiţiile stabilităţii ritmului inflaţiei.

Cât priveşte Ungaria, dincolo de implicaţiile politice pan-europene, pieţelor financiare par să se lase convinse de promisiunile de stabilitate fiscală ale „vechiului nou guvern rezultat în urma alegerilor, care par credibile din perspectiva performanţelor anului trecut”, spune EGR.

Dimpotrivă, România s-a remarcat instabilitatea şi bâlbâielile fiscale din România, cu un cod fiscal modificat de mai multe ori în câteva săptămâni de la aprobare.

Cehia, Ungaria și Croația sunt creditate cu excedente de cont curent (+0,9%, +2,4% și +2,6% din PIB), pe 2018, deficitul Poloniei ar putea fi de numai 0,3%.

România cu cea mai mare rată din regiune a deficitului de cont curent în 2018, după cel al Serbiei (- 4,1% din PIB, față de -5,3% în Serbia).

Citeste continuarea articolului pe cursdeguvernare.ro

Distribuiți articolul

Etichete:

Scrie un comentariu