MApN cumpără camioane de 737 milioane euro

20 iunie 2018 07:30

Autor: Razvan Diaconu – Cursdeguvernare.ro

Comisiile reunite de apărare au aprobat marți două solicitări ale MApN cu privire la inițierea procedurilor de atribuire a contractelor de achiziție a platformelor de transport auto, multifuncționale – pe roți și a contractului de modernizare a aeronavelor IAR-99.

Solicitările, anunță un comunicat al MApN, au fost adresate în temeiul legilor care instituie obligația autorității contractante de a solicita aprobarea prealabilă a Parlamentului pentru inițierea procedurii de atribuire în cazul în care valoarea estimată a contractului, fără TVA, este egală sau mai mare decât echivalentul în lei a 100 de milioane de euro.

Programul “Platforme de transport auto, multifuncţionale – pe roţi” a fost nominalizat de CSAT ca program de înzestrare prioritar, deoarece contribuie nemijlocit la creşterea capacităţii operaţionale a Armatei Române.

Necesarul de platforme de transport la nivelul MApN este de 13.963 complete, iar abordarea achiziţiei se va realiza etapizat.

În prima etapă, respectiv pentru perioada 2018 – 2027, este prevăzută achiziţia a 3.385 platforme de transport, valoarea acordurilor-cadru fiind estimată la 737 milioane de euro, fără TVA, valoarea exactă urmând a fi stabilită în urma derulării procedurilor de achiziţie.

Comunicatul ministerului asigură că ”în cadrul acestui program se are în vedere asigurarea condiţiilor pentru implicarea industriei din România în producerea platformelor de transport auto multifuncţionale – pe roţi şi dotarea în mod unitar a Armatei Române cu acest tip de tehnică”.

Necestitatea demarării programului de modernizare a aeronavelor IAR-99 Șoim derivă din implementarea înzestrării Forţelor Aeriene cu avioane multirol     F-16, care impune asigurarea unei platforme de antrenament avansat prin reconfigurarea sistemelor de avionică şi de control al zborului aeronavelor IAR-99.

Citeste continuarea articolului pe cursdeguvernare.ro

Distribuiți articolul

Etichete:

Scrie un comentariu


Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
×
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
FIŞIERE COOKIE NECESARE
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
Afisează modulele cookie necesare
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
Afisează modulele cookie necesare
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
Afisează modulele cookie necesare
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră.