Legea de înfiinţare a Fondului Suveran e neconstituţională – decizie CCR

9 august 2018 08:00

Autor:Adrian N Ionescu– Cursdeguvernare.ro

Legea privind înfiinţarea Fondului Suveran de Dezvoltare şi Investiţii (FSDI) a fost declarată neconstituţională.

Preşedintele Curții Consituționale a României (CCR), Valer Dorneanu, a anunțat miercuri că au fost admise sesizările de neconstituţionalitate formulate de de preşedintele Klaus Iohannis, de PNL şi de către USR şi PMP.

Preşedintele CCR a mai spus că fondul nu trebuia înfiinţat printr-o lege, ci printr-o hotărâre de Guvern.

Preşedintele României a sesizat Curtea Constituţională asupra legii privind înfiinţarea Fondului pe data de 4 iulie, ridicând mai multe obiecții decât cea invocată de Valer Dorneanu. Printre altele, ”La articolul 10 al Legii de înfiinţare a FSDI este prevăzut că după înmatricularea Fondului Suveran de Investiţii, actul constitutiv poate fi modificat, lucru care “ar conduce la situaţia în care un act de natură legislativă ar putea fi modificat printr-o hotărâre a adunării generale a acţionarilor a unei societăţi pe acţiuni, în conformitate cu Legea nr. 31/1990”

Explicaţia CCR

„În motivarea soluției pronunțate, Curtea a reținut că înființarea Fondului Suveran de Dezvoltare și Investiții – S.A. dă expresie unei operaţiuni juridice cu caracter individual, aplicabile, prin definiţie, numai unui singur caz expres determinat, creând o societate cu un singur acţionar supusă regulilor prevăzute de Legea societăţilor nr.31/1990, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.1066 din 17 noiembrie 2004, și art.17 din Legea nr.15/1990 privind reorganizarea unităţilor economice de stat ca regii autonome şi societăţi comerciale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.98 din 8 august 1990, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora ”unităţile economice de interes republican se organizează ca societăţi comerciale prin hotărâre a Guvernului”. Prin urmare, Curtea a constatat că legea criticată a fost adoptată cu încălcarea principiului separaţiei puterilor în stat, prevăzut de art.1 alin. (4) din Constituţie, şi a rolului Parlamentului, prevăzut de art.61 alin.(1) din Constituţie”.

Legea

La începutul lunii iunie 2018, Camera Deputaţilor (cameră decizională) a aprobat proiectul de lege cu 174 pentru, 98 impotrivă și 3 abțineri.

Proiectul de înființare al Fondului Suveran a fost inclus, începând cu ianuarie 2017, în programele de guvernare ale ultimelor trei guverne, însă premierii Grindeanu și Tudose au blocat inițiativa care îl are printre semnatari pe Liviu Dragnea.

Una dintre marile probleme ale acestui proiect: lipsa de transparență a activității, în condițiile în care marile decizii guvernamentale referitoare la activele unor companii strategice se iau la Palatul Parlamentului, nu la Palatul Victoria.

Potrivit proiectului de lege, 33 de mari companii și un raport de capital de 9 miliarde de lei urmau să fie gestionate de o instituție ai cărei conducători ar fi fost numiți de către guvern și care părea că are drept misiune imediată vânzarea pe criterii netransparente a unor active de stat.

Citeste continuarea articolului pe cursdeguvernare.ro

Distribuiți articolul

[shareaholic app="share_buttons" id="15630591"]
Etichete:

Scrie un comentariu


Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
×
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
FIŞIERE COOKIE NECESARE
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
Afisează modulele cookie necesare
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
Afisează modulele cookie necesare
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
Afisează modulele cookie necesare
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră.