Continental vrea să crească numărul de angajați în România cu 1.500 de persoane, în 2017

13 iunie 2017 08:40

Compania Continental, unul dintre cei mai mari producători de componente auto din lume, anunță că vrea să crească numărul de angajați în România cu 1.500 de persoane, în acest an, și că are nevoie în special de experți software, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit unui comunicat de presă transmis, luni, de reprezentanții Continental, în acest an vor fi angajate 1.500 de persoane în cele șapte unități de producție și patru centre de cercetare și de dezvoltare aflate în România. Compania are nevoie mai ales de experți software.

„Sectorul automotive se află într-o continuă schimbare. Este nevoie de experți software, precum și cu alte competențe care să contribuie din plin prin ideile lor inovative la dezvoltarea acestui domeniu. Vorbim despre oameni care generează idei ce aduc plus-valoare sistemelor din autovehicule. În acest an, Continental are planificată creșterea numărului de angajați în România cu 1.500 de persoane”, a declarat directorul general al Continental România, Christian von Albrichsfeld.

La sediul din Timișoara al Continental Automotive România a avut loc, la sfârşitul săptămânii, evenimentul ContiShowOff. Peste 3.000 de persoane au luat parte la sesiuni de test-drive cu mașini echipate cu cele mai noi tehnologii din domeniul conducerii automate și li s-au prezentat soluții inovative pentru interiorul autovehiculelor, precum și produse de ultimă generație, dezvoltate în Timișoara.

În perioada 1999-2016, Continental a investit circa 1,2 miliarde euro în activităţile din România.

Continental deţine șapte unităţi de producţie și patru centre de cercetare şi de dezvoltare în Timişoara, Sibiu, Carei, Nădab, Brașov şi Iaşi. De asemenea, compania este partener al unui joint-venture în Slatina şi are un centru de distribuţie a anvelopelor în București.

La sfârșitul anului trecut, Continental avea 18.200 de angajaţi și își va mări echipa cu aproximativ 1.500 noi membri în acest an în România. Compania a realizat în 2016 o cifră de afaceri de 40,5 miliarde de euro și are în prezent peste 227.000 de angajați în 56 de țări.

Distribuiți articolul

Etichete:

Scrie un comentariu