CITR, familia Pavăl și Dan Șucu se asociază pentru a investi în firmele aflate în dificultate

9 martie 2018 09:00

Compania de consultanță CITR Group a lansat marți o platformă dedicată investițiilor aflate în dificultate financiară, numită ROCA, ai cărei fondatori sunt acționarii CITR, prin divizia de investiții, familia Pavăl, prin PIF Industrial, Dan Șucu și Astra Rail Management GMBH, informeaza Mediafax.

„ROCA atrage resurse de la investitori și le distribuie eficient către companii care se confruntă cu dificultăți financiare, de creștere sau de succesiune a fondatorului în business, cu scopul de a le asigura o structură stabilă și o dezvoltare sănătoasă. CITR Group va asigura managementul ROCA”, au precizat reprezentanții CITR, la evenimentul de lansare a platformei.

„Deși România are economia cu cea mai mare creștere din Europa, jumătate din companiile locale de impact sunt în stare de dificultate. Mare parte dintre acestea sunt nefinanțabile sau sunt considerate mult prea mici pentru investitorii tradiționali. În aceste condiții, deși pe piața europeană există lichidități, investitorii nu găsesc oportunități de a plasa aceste resurse”, au menționat oficialii.

Distribuiți articolul

Etichete:

Scrie un comentariu