A fost adoptată Legea care stabileşte cum se exploatează gazele din Marea Neagră. 50% din producţie va fi tranzacţionată pe piaţa din România / Dragnea: Nu putem accepta să fim dependenţi energetic de ruşi

10 august 2018 08:00

Camera Deputaţilor a adoptat, în calitate de for decizional, proiectul care stabileşte măsuri pentru exploatarea gazelor din Marea Neagră, cu 175 de voturi pentru, 30 împotrivă şi 30 de abţineri, conform Mediafax.

Printre modificările preluate de Camera Deputaţilor se numără şi cea referitoare la producţia de gaze care va fi tranzacţionată pe piaţa din România, care a crescut la jumătate, în loc de 30% cum era prevăzut iniţial. De asemenea, o altă modificare adusă de comisie şi adoptată de Camera Deputaţilor, se referă la introducerea sumelor încasate din revedenţe şi impozite suplimentare, care vor alimenta fondul special creat prin ordonanţa parteneriatului public-privat.

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, a declarat că nu putem accepta ca ţara noastră să fie în continuare dependentă energetic de Rusia.

 

Distribuiți articolul

Etichete:

Scrie un comentariu


Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
×
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
FIŞIERE COOKIE NECESARE
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
Afisează modulele cookie necesare
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
Afisează modulele cookie necesare
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
Afisează modulele cookie necesare
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră.