Suntem o echipă, o familie – Valerian and the City of Thousand Planets

8 septembrie 2017 08:30

Cei care îl ştiu pe Luc Besson doar ca pe scenaristul şi producătorul din anii 2000 se gândesc probabil că un film pe care el ni-l oferă – iar la opera aceasta cineastul francez a lucrat şapte ani – este plin de violenţă. Pentru că, am văzut, îi plac teribil împuşcăturile, urmăririle, înfruntările dure.

Şi, e adevărat, astea sunt prezente în filmele de acum, dar existau şi înainte, în prima parte a carierei sale, unde a condensat ce a putut el mai bun – şi în Subway, şi în Nikita, ca să nu mai pomenesc de clasicul Léon, pe care îl ştiu şi îl iubesc toţi.

Aşa cum despre James Ivory se spune că este cel mai britanic dintre regizorii americani, Luc Besson este cel mai american dintre cei francezi. Filmele sale, de forţă, originale, puternice, stau bine pe picioarele poveştilor lor şi fără ruşine lângă unele surate de la Hollywood mult mai scumpe. Besson a demonstrat cu splendissimul Le Grand Bleu că ştie să aducă şi o poveste delicată, că poate să impresioneze şi să emoţioneze profund cu economie de mijloace. Că personajele lui contează, nu sunt simple fantoşe purtătoare de replici. Că pentru el muzica are importanţă covârşitoare, egală cu a cuvântului şi că ştie să o mânuiască ca să creeze scene poetice. A arătat asta cu muzica de operă în documentarul său despre lumea submarină din Atlantis. Şi că este destul de curajos să se întindă într-un film epic cu multe costume, dar să folosească şi efecte şi scene de luptă mereu altfel, ocolind clişeele, când a realizat istoricul The Messenger: The Story of Joan of Arc.

Citește continuarea pe SIGLA-LiterNet_mic

Distribuiți articolul

Etichete:

Scrie un comentariu