Când ne-a fost mai bine, în 2017 sau în 2016? 10 indicatori economici care ne arată cum mergem pe frânghie

4 ianuarie 2018 09:39

Autor: Cristian Tudorescu

 

Cifrele economice pe 2017 sunt aproape gata, iar mai jos am propus 10 indicatori pentru a vedea dacă stăm mai bine sau mai rău, mai riscant sau mai puțin riscant decât cu un an în urmă. La fiecare concluzionez dacă anul 2017 sau anul 2016 este câștigător, cu mențiunea că, în unele cazuri, situația este aproape la egalitate.

 

1) Creșterea în termeni reali a salariului mediu în România. Poate am avut mai toți dintre noi percepția că anul acesta, cu un guvern social-democrat „care dă”, nivelul mediu de trai în Romania ar fi trebuit să crească mai rapid decât în mandatele celorlalte guverne.

Așa s-a vorbit un an întreg, anume că acum s-a dat un impuls pe salarii, care să imprime o mai bună dinamică a creșterii economice: „wage led growth”.

Ei bine, surpriză: ultimele date disponibile de la Institutul Național de Statistică arată că în octombrie 2017 câștigul salarial mediu net era +13,5% în termeni nominali față de octombrie 2016, iar în termeni reali creșterea pe ultimele 12 luni a fost +10,6%.

Numai că în decembrie 2016 aveam +11,4% nominal și +12% în termeni reali, conform aceluiași INS. România era într-o ușoară dezinflație anul trecut, de aceea în termeni reali creșterea a fost peste cea nominală.

 

Practic, se nasc următoarele întrebări:

– de ce a mai fost nevoie de acest întreg discurs de un an de zile referitor la creșterea salariilor, când vedem acum că în anul 2016 salariul mediu net a urcat în termeni reali chiar mai bine decât în 2017? Precizez aici faptul că și la publicarea datelor finale 2017, undeva în luna februarie a acestui an, creșterea medie reală de anul trecut se va menține, cel mai probabil, ușor sub 2016.

– de ce a fost nevoie de toate acele măsuri de creștere „din pix” a salariilor, mai ales în sectorul public, care automat să ceară măsuri compensatorii pe veniturile bugetare ca să ne încadrăm în deficit? Nu puteam merge, liniștiți, cu ritmurile din 2016, care nu au forțat echilibrele macro?

Acum, privind mai în detaliu această creștere medie salarială din 2017, ea se compune dintr-o majorare cu peste 20% a salariilor din sectorul public, zonă unde activează aproape un sfert din angajați, în timp ce sectorul privat a reușit doar să majoreze caștigurile cu 11,6%. O dovadă în plus că economia nu poate susține ritmuri prea alerte de creștere a veniturilor, zona de +10-12% creșteri anuale fiind mai aproape de realitate.  Ca o paranteză, în ultimii 5 ani, câștigul salarial net al românilor a crescut cu puțin peste 7% ca medie anuală.

La primul criteriul, anul 2016 a avut un ușor plus față de 2017, însă diferența fiind foarte mică, se poate concluziona: 2017 vs. 2016, la egalitate

 

Notă: Nu am adus în discuție comparația creșterii economice în cei doi ani analizați, tocmai pentru că discursul servit către public a fost că această creștere va trebui să se vadă „în buzunarele românilor”, iar prin prisma salariilor medii în termeni reali, diferența între cei doi ani nu s-a observat.

 

2) Deficitul bugetar și deficitul structural

Bugetul public și al său deficit ne influențează pe toți mai devreme sau mai târziu, chiar dacă operăm în sectorul privat, ori în cel public. Acel obiectiv de deficit bugetar de sub 3% din PIB pe care îl tot auzim pomenit, ar trebui să ni-l însușim ca societate, pentru că asta ne spune matematica pe termen lung, nu Bruxelles-ul. Există simulari matematice care arată faptul că dacă menținem deficitul bugetar sub 3% pe un ciclu economic, să spunem pe un deceniu, atunci datoria publică se stabilizează ca pondere în PIB și nu alunecăm pe panta supraîndatorării.

Cum stăm la acest capitol? In poză, stăm bine. Când vom avea datele finale pe 2017, iar deficitul va fi în zona 2,9-3%, sigur vor fi voci care vor saluta această încadrare. Doar că există câteva probleme de structură:

– proiecțiile inițiale ale Consiliului Fiscal duceau deficitul bugetar spre 4% pentru 2017. Insă pe parcursul anului, Guvernul a tras din companiile de stat dividende suplimentare de încă 1 miliard de euro comparativ cu anul 2016 (atât din majorarea ponderii alocarii de dividende în primavară, cât și prin dividendele speciale din toamnă), același Guvern a scăzut investițiile publice și a reintrodus acciza pe combustibili, toate acestea pentru reechilibrarea bugetului.

 

Deficitul structural este acela care se manifestă în țesuturile bugetului, el nu se vede la suprafață, dar ne arată faptul că în cazul unei decelerări economice în anii următori, asta ca să nu spunem al unei recesiuni, deficitul bugetar derapează și mai mult. Dacă acum, în vremuri cu creștere economică bună, avem deficitul bugetar de 3% din PIB, oare cât am avea în vremuri tulburi?

Deficitele s-au adâncit, așadar dintr-o perspectiva comparativă, la acest criteriu câstigator este anul 2016

 

3) Datoria publică drept pondere în PIB

La acest indicator se uită economiștii și investitorii când monitorizează îndatorarea unei țări. Datoria publică poate să crească în termeni nominali, chiar are acest obicei în mai toate economiile, dar important este ca ea să nu crească mult mai repede decât economia. Așadar, raportul datorie publică/PIB să nu urce într-o spirală nesustenabilă.

România este la o datorie publică de sub 38% din PIB, raportul a fost ușor îmbunătățit în anul recent încheiat, așadar un pericol imediat nu avem din acest punct de vedere. Numai că există un pericol potențial, dacă economia decelerează sau reajungem în vreo recesiune în următorii ani. S-a forțat economia, deficitele sunt acum la limita, toate în speranța că nu se întamplă nimic dramatic pe plan internațional sau regional.

Dar orice manager al unei economii, orice Ministru de Finante, ar trebui să se intrebe: „și dacă se întamplă?” Creșterea datoriei publice se manifestă mai ales în recesiune, așa cum s-a întâmplat și în criza anterioară.

Deocamdată, indicatorii comparativi 2016-2017 ai datoriei publice vs. PIB sunt aproape la egalitate

 

4) Investiții publice din buget în scădere, ca să iasă bine poza cu deficitul

Investițiile care țin de bugetul statului au scăzut cu peste 20% în 2017, am făcut așadar un pas înapoi din acest punct de vedere. De fapt, anul 2017 a fost cu cel mai scăzut nivel al investițiilor publice ca pondere în PIB din ultimul deceniu (2,1% din PIB este cifra la 11 luni).

Motivația pe termen scurt o cunoaștem și am mai văzut-o: să iasă bine deficitul bugetar. Dar pe termen mediu și lung, fără impuls investițional economia nu poate păstra ritmul de creștere pe care il vedem acum.

Per total, investițiile în economie au crescut, însă doar datorită sectorului privat care și-a menținut doza de încredere astfel încât să plaseze bani în dezvoltarea de business.

La criteriul investiții publice, câstigător este anul 2016

 

5) Fonduri europene în creștere în 2017

Dacă scoatem din ecuație subvențiile pentru agricultură, care sunt oarecum automate sub condiția îndeplinirii unor proceduri, anul trecut au intrat în România fonduri europene cu 40% mai mari decât în 2016. Probabil am trecut de 3 miliarde de euro așa cum arată datele partiale, comparativ cu 2,2 miliarde în 2016.

 

Suntem în urmă cu atragerea fondurilor europene, însă și acum 7 ani pe vremea asta, la jumătatea ciclului anterior (anul 2010), tot cam 3 miliarde de euro pe an intrau în țară, exceptând subvențiile agricole.

Revenind la comparația între cei doi ani analizați, aici câștigător este anul 2017.

 

6) Inflație în creștere

In anul 2016 eram într-o ușoară deflație, indicele preturilor de consum era cu semnul minus ca efect al scăderilor de TVA din anii anteriori, care s-au tradus în prețuri finale mai mici la consumator. Era o chestiune de timp până când să trecem din nou pe plus, însă nu cumva am trecut prea brusc?

Când creșterile de venituri nu sunt însoțite și de creșteri de productivitate, efectul este unul inflaționist. Ca dovadă, estimarea BNR pentru întregul an 2017 este de peste 3% în privința inflației, cu perspective de creștere spre 4% în prima parte a acestui an. Majorarea prețului petrolului și creșterile din energie explică doar o parte din aceasta inflație. Cealaltă parte este dată de presiunea suplimentară pe care a creat-o tocmai majorarea veniturilor peste ritmul sustenabil al economiei noastre.

Pe criteriul inflatiei, câstigator este anul 2016.

 

7) Impactul asupra averii financiare a românilor pe următorii 30 de ani

O parte din populație economisește, însă majoritatea oamenilor nu o fac, iar aici nu e vorba doar de români și de nivelul nostru de trai. Așa se întamplă și la alții, păstrând proporțiile de venituri de acolo. Unul din puținele mecanisme de economisire automată pentru mai mult de 5 milioane de români este pilonul II de pensii. Ori, în 2017, tocmai s-a decis indirect scăderea pensiilor din acest pilon cu 10-15%.

Dacă se mențin condițiile de acum, toti salariații cu vârsta sub 45 de ani vor avea pensii mai mici din pilonul II ca urmare a deciziei luate in 2017: contribuția la acest pilon a scăzut la 3,75% din brut. O matematică simplă ne arată că Ministrul Muncii, doamna Olguța Vasilescu, a prezentat într-un mod manipulator această modificare, spunând în octombrie că nu se reduc contribuțiile la pilonul II.

Pentru clarificare: până în 2017 inclusiv, fiecare salariat contribuia la pensia sa privată cu 5,1% din salariul brut. Acum, odată cu creșterea brutului cu 22% prin mutarea tuturor contribuțiilor, procentul ar fi trebuit modificat la 4,2%   (respectiv 5,1% / 1,22) pentru a menține viramentele constante pentru un individ către pilonul II. Scăzând procentul la 3,75%, fiecare salariat pierde pe termen lung peste 10%, cu impact asupra averii financiare a fiecăruia dintre noi, pe următoarele decenii.

Câștigător la acest capitol este anul 2016, când principalul mecanism de creștere pe termen lung a avuției românilor nu fusese alterat.

 

8) România se împrumută din ce în ce mai scump

Dobânda titlurilor de stat la 10 ani este un alt indicator urmărit de investitorii internaționali, de la acest reper începând calculele lor privind oportunitatea de a împrumuta România sau de a investi în țara noastră.

La finalul anului 2016 ne împrumutam cu 3 – 3,2% în RON, în timp ce finalul anului 2017 ne-a prins cu 4,4% cost al împrumuturilor la 10 ani.

 

Ministerul Finanțelor a tot evitat să confrunte această situație de creștere a costurilor de finanțare a României, amânând mai multe operațiuni de împrumut pe considerentul că nu acceptă aceste dobânzi. Insă, mai devreme sau mai târziu, debitorul – în cazul de față statul român – ajunge la mâna creditorilor pentru a își finanța deficitele pe care le realizează.

O creștere de 1,2 puncte procentuale a costului împrumuturilor României înseamnă aproape 1 miliard de euro dobânzi în plus de plătit din buget. E adevărat, acest efect nu se manifestă imediat, de aceea Ministerul Finantelor bugetează cheltuieli cu dobânzile relativ similare în 2018 vs. 2017. Efectul se manifestă pe măsura ce se reînnoiește aproape întreaga datorie publică, însa deja politicile anului 2017 ne-au adus în postura de a plăti în anii viitori mai mult cu circa 1 miliard de euro anual, pe seama dobânzilor.

Câștigător: anul 2016, cu o politică bugetară mult mai coerentă și costuri de finanțare mai mici.

 

9) Autostrăzile: sub 25 km în fiecare din ultimii 2 ani

Infrastructura a fost prezentă doar în declarații în ultimii ani, la fel este și acum. In 2016, la capitolul autostrăzi s-a bifat doar redarea în folosință a segmentului dintre Sibiu și Deva, care se surpa. Câteva lucrări au fost aproape finalizate în acel an, însă Guvernul Cioloș nu a știut să taie panglici, e și asta o abilitate, și s-a împotmolit în birocrația care ține de finalizarea și recepția unor lucrări. La o scară mai restrânsă, în București, două stații de metrou de pe magistrala M4 erau finalizate atunci, dar au fost date în folosință odată cu venirea unui Guvern care a știut să taie panglica.

Revenind la criteriul deschiderii de segmente de austradă, în 2016 au fost 22 de km (redeschiderea lotului de pe Sibiu-Deva), iar în 2017 încă 15 km din Deva – Lugoj, care erau gata tot din 2016, dar neinaugurați atunci.

Acum, cu ministrul Felix Stroe care „doarme pe autostradă” după cum el însuși a declarat și cu alocări sub necesar pentru toate segmentele în 2018, e de urmărit câți kilometri vor fi dați în folosință în acest an.

Până atunci, la criteriul autostrăzilor, anii 2016 și 2017 sunt la egalitate, ambii fiind ani aproape ratați.

 

10) Balanța comercială, un alt risc la care ne expunem într-o viitoare recesiune

Avem salarii mai mari, ritmul de creștere al acestora este mai mare decât al producției și al productivității, în caz că mai avem timp să ne uităm și la acest aspect. Iar când producția internă nu ține pasul cu cererea, cumpărăm mai mult din import.

Deficitul de balanță comercială se extinde, mai ales când economia este condusă cu accelerația la podea, forțând aceste creșteri de venituri în mai multe zone. Incă n-am ajuns precum în 2007-2008, când soldul balanței comerciale era -17% din PIB, acum suntem doar undeva spre jumătate, ca intensitate a riscurilor.

 

Deocamdată e bine, ne ajută investițiile străine și banii românilor din străinatate. Dar, efectul de boomerang se va manifesta tot într-o viitoare recesiune. Prin faptul că suntem expuși pe două planuri, cu deficit bugetar și cu deficit de balanță comercială care tinde să redevină mare, suntem într-o postură mai riscantă.

Din moment ce poziția comercială a României a devenit mai vulnerabila în 2017, câștigător la acest criteriu este anul 2016.

 

Sumarizare:

 

In final, câteva aprecieri calitative privind mediul de business din 2018:

climatul de afaceri este unul nervos. Mediul privat a fost asaltat cu modificări, multe nocive în prima lor variantă, a se vedea forma inițială a „split TVA”, legea finală fiind mult îmbunătățită pe parcurs. Au fost și câteva modificări care s-au dorit a fi neutre fiscal, de pildă mutarea contribuțiilor, însă în final au ajuns tot cu minusuri în defavoarea economiei: scădere contribuții pensii private, introducere ‘taxă de solidaritate’.

companiile de stat nu vor mai aplica principiile de guvernanță corporativă, se revine la numirile politice și, probabil, în 2017 am văzut maximul de profituri pentru multe societăți de stat. Intre 2011 – 2017, cât timp a funcționat Ordonanța 109 privind managementul profesionist, am avut și cazuri de succes, cam jumatate din companiile de stat îmbunătățindu-și vizibil rezultatele. Am avut și cealaltă jumătate, companiile unde numirile politice au continuat să existe, mascate sub o procedură de selecție: Complexul Energetic Oltenia sau Tarom sunt doar câteva dintre eșecuri. De acum înainte transparența scade, procesul de eficientizare se reversează și acolo unde el pornise, ceea ce va determina scăderi de profituri în anii următori.

un euro tot mai îndepărtat: dacă la final de 2016 îndeplineam toate criteriile nominale de accedere la zona euro, după anul 2017 suntem pe cale să ieșim cel puțin din criteriul privind inflația, așadar ne-am îndepărtat de acest obiectiv european.

 

Cum suntem după anul 2017? Trăim mai riscant. Ne place mersul pe frânghie și am uitat că am mai căzut de pe ea acum 10 ani.

 

 


Cristian Tudorescu – Managing  Partner al companiei de consultanță Explore Asset Management, cu activitate de peste 14 ani în piața de capital locală și internațională

 

Distribuiți articolul

Etichete:

Scrie un comentariu